Ședință de URGENȚĂ după violențele de la proteste! Comisia pentru apărare a Camerei Deputaților discută procedurile pentru audieri

Ședință de URGENȚĂ după violențele de la proteste! Comisia pentru apărare a Camerei Deputaților discută procedurile pentru audieri

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreședintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, a anunțat că se vor reuni de urgență marți, în vederea discutării procedurilor pentru audierile persoanelor implicate în activitatea de coordonare a Jandarmeriei, la intervenţia de la protestul din 10 august.

Astfel, deputatul a anunțat că ministrul de Interne, Carmen Dan, şeful Jandarmieriei, Sebastian Cucoş și prefectul Capitalei se află pe lista persoanelor ce vor fi audiate, potrivit stiripesurse.ro.

De asemenea, Raețchi, într-un mesaj adresat preşedintelui Comisiei, Dorel Căprar, a formulat o solicitare în 10 puncte în care arată că se impun lămuriri, printre altele, cu privire la strategia ofensivă a Jandarmeriei, dotările şi armamentul de care au dispus jandarmii, precum şi detalii legate de ordinul de intervenţie.

„În ultimele luni, am solicitat în mai multe rânduri audierea ministrului de Interne şi a şefilor din Jandarmerie, după o serie de intervenţii îngrijorătoare în cursul manifestaţiilor de protest din Bucureşti. Ne doream să aflăm, în cadrul acelor audieri, ce condiţii speciale au determinat intervenţii în forţă, în contextul în care în România am avut sute de proteste paşnice. Din păcate, parlamentarii PSD-ALDE au votat de fiecare dată împotriva convocărilor solicitate – deşi acestea erau legitime, necesare, chiar obligatorii în baza atribuţiilor noastre. Dacă nu intervenim atunci când cetăţenii acuză brutalităţi ale forţelor de ordine, atunci când să o facem şi care mai sunt atribuţiile noastre? Cred că dacă Comisia nostră şi-ar fi exercitat la timp această atribuţie de control, dacă am fi arătat Ministrului de Interne că dă socoteală cu adevărat în faţa Parlamentului, nu am fi ajuns la intervenţia violentă din Piaţa Victoriei”, spune Raeţchi în scrisoare.

Inițial, invitaţiile către persoanele care urmează să fie audiate ar fi trebuit trimise în cursul zilei de luni de către Biroul Comisiei de apărare, iar persoanele ar fi urmat să se prezinte marţi la audieri, însă s-a decis că perioada este prea scurtă.

Urmăriți B1TV.ro și pe