Şedinţă de urgenţă a contestatarilor lui Liviu Dragnea: Se pune la cale strategia pentru CEx-ul PSD

Şedinţă de urgenţă a contestatarilor lui Liviu Dragnea: Se pune la cale strategia pentru CEx-ul PSD
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Adrian Țuțuianu, Marian Neacșu și Paul Stănescu s-au reunit luni în Parlament înainte de şedinţa de Comitet Executiv al PSD. Este şedinţa în care se aşteaptă ca Paul Stănescu să fie remaniat din Guvern.

Aceasta ar fi ultima lovitură pe care Liviu Dragnea doreşte să o dea contestatarilor săi din partid după ce i-a exclus pe Ţuţuianu şi Neacşu în urmă cu două săptămâni.

Ulterior, în birou a intrat şi Robert Negoiţă, un alt lider PSD aflat în conflict cu preşedintele Liviu Dragnea.

În CEx-ul PSD, pe lângă remaniere s-ar putea decide înlocuirea Gabrielei Firea din fruntea PSD Bucureşti pentru că a îndrăznit să îl critice pe Liviu Dragnea.