Ședință de urgență la PNL, în biroul lui Crin Antonescu: Printre subiectele dezbătute, proiectul regionalizării

Ședință de urgență la PNL, în biroul lui Crin Antonescu: Printre subiectele dezbătute, proiectul regionalizării
Foto: pesurse.ro

Crin Antonescu a convocat, de urgență, marți, miniștrii PNL din Guvern. Întâlnirea are loc în biroul președintelui Senatului, singurul absent fiind ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
La întâlnire s-au prezentat ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul Culturii, Daniel Barbu, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, deputaţii Dan Motreanu şi Florin Alexe, vicepreşedinţii Rareş Mănescu şi Mihai Voicu.

De asemenea, sunt așteptați și liderii de grup ai PNL.

Printre temele aflate pe agenda liberalilor se numără agenda CSAT, proiectul regionalizării şi descentralizării.

Tags:
Ultima oră
09:03 - Valeriu Gheorghiță: „Vaccinarea reduce de 25 de ori riscul să ajung la spital în cazul în care mă îmbolnăvesc cu varianta Delta”
08:41 - Companiile din România preferă împrumuturile externe. Un stoc ridicat de datorie către creditori externi poate deveni o problemă în vremuri de criză, avertizează BNR
08:35 - Despărțire surpriză în lumea mondenă: Cristian Boureanu și Laura Dincă și-au spus adio după aproape șapte ani de relație
08:18 - Ce se va întâmpla cu atleta din Belarus, forțată să părăsească Jocurile Olimpice. Anunțul făccut de autoritățile japoneze
08:16 - Alina Șerban (ANM): Disconfort termic deosebit de accentuat în sudul și sud-estul României, cu valori spre 41 de grade în Muntenia. În restul țării, vorbim de o scădere semnificativă a temperaturilor (VIDEO)
07:43 - Incendiile de vegetație au provocat noi evacuări de turiști în Turcia. Grecia, Italia și Bosnia s-au confruntat și ele cu flăcări violente / Insula Rhodos a rămas fără apă și curent electric (VIDEO)
07:15 - Furtunile au făcut ravagii în țară. Maramureș, printre cele mai afectate județe (VIDEO)
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)