Senatorii au votat Legea dării în plată, informează B1 TV. Aceștia au decis ca programul Prima Casă să nu fie scos de sub prevederile legii și au admis amendamentul propus de BNR care impunea un plafon maxim de 150.000 de euro pentru valoarea locuințelor.
Toți cei 119 senatori prezenți au votat în favoarea acestui proiect de lege. Nu a existat niciun vot ”împotrivă” și nicio abținere. De altfel, anterior, atât liberalii cât și social-democrații au transmis că vor vota pentru acest proiect.
La rândul său, Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, a susținut anterior că legea nu trebuie să pună în pericol stabilitatea financiară și că trebuie să îi sprijine doar pe cei care sunt cu adevărat într-o situație financiară grea.
Proiectul de lege urmează să treacă și prin comisiile de specialitate din Camera Deputaților, acolo unde vor fi dezbătute și votate eventualele amendamente ce vor mai fi propuse.
#DIRECT_ONE_nix1ha#