Senatorul PNL Akos Mora a demisionat cu scandal din Parlament: „Senatul era în situația de a lua o decizie neconstituțională”

Senatorul PNL Akos Mora a demisionat cu scandal din Parlament: „Senatul era în situația de a lua o decizie neconstituțională”

Senatorul PNL Akos Mora și-a dat demisa din Senat, marți seară, în condițiile în care are o decizie de incompatibilitate definitivă și irevocabilă, relatează B1 TV. Acesta și-a înaintat demisia în timpul dezbaterii din plen pentru încetarea mandatului său de senator.

Senatorul PNL i-a înaintat preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu, în plen, o hârtie reprezentând demisia sa din Parlament, în urma dezbaterilor aprinse, între senatori, privind încetarea mandatului său conform deciziei ANI privind incompatibilitatea. Inițial, Akos Mora a anunțat că va demisiona, după care a revenit asupra deciziei, arătând că nu există niciun argument juridic pentru a face acest lucru. În urma dezbaterilor, acesta a luat însă decizia de a renunța la funcția de senator, nu fără a protesta.

„Am spus că dacă există un singur argument juridic care să dea vreun curs solicitării în sensul încetării de mandat, îmi dau demisia imediat. Am luat această decizie pentru că noi ca Senat eram în situația de a lua o decizie nelegală și neconstituțională. Nu există nicio decizie de instanță care să prevadă încetarea mandatului de senator”, a afirmat senatorul, la ieșirea din plen.

„Decizia CCR interpretează articolul 25, dar nu se poate aplica pentru trecut, ci doar pentru faptele din viitor”, a mai spus Akos Mora.

„O să-mi văd de viața mea personală. Nu voi mai sta mult în viața politică pentru că Senatul nu este așa cum credeam eu. E de fapt o răzbunare politică și nu am vrut să dau ocazia să se facă o ilegalitate”, a mai spus Akos Mora.

Agenția Națională de Integritate a solicitat în mod repetat Senatului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive a ÎCCJ, în cazul senatorului Mora Akos Daniel.

Tăriceanu declara, luni, că va cere, marţi, un vot în plenul Senatului pentru a constata starea de incompatibilitate a senatorului PNL Akos Mora, prin care acesta să îşi înceteze mandatul.

Senatorul PNL Akos Mora, declarat incompabitil, a anunţat, joi, că se autosuspendă din partid ca să nu-i mai dea ocazia lui Victor Ponta „să spună minciuni” referitoare la situaţia sa, adăugând însă că mandatul său de senator „merge mai departe,” până când Parlamentul „va vota pe acest subiect”.

Akos Mora a demisionat cu scandal din Senat

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă
15:59 - Tablou Canvas Personalizat: Transformă amintirile tale în artă
15:54 - Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă. Fostul primar al Sectorului 1 riscă să rămână fără mandatul de senator (VIDEO)
15:45 - Un bărbat din Caraș-Severin a primit o amendă usturătoare. Și-a abandonat câinele pe marginea drumului