Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat un nou sondaj pentru alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc în luna mai.
Potrivit acestor noi date, situația stă astfel: George Simion se află pe locul 1, cu 26%, pe locul 2 Crin Antonescu, cu 23%, pe locul 3 se clasează Nicușor Dan, cu 19%, Victor Ponta se află pe locul 4, cu 16%, iar Elena Lasconi se află pe 5, cu 8%. Acesta este primul sondaj realizat după izbucnirea și după dezvăluirea făcută de Victor Ponta, cu inundațiile.
Dacă ar fi să comparăm datele acestui sondaj cu datele sondajului CURS realizat înaintea începerii campaniei electorale, putem observa că Nicușor Dan a crescut cu un procent, iar Elena Lasconi a scăzut de la 12% cât avea atunci, la 8% acum.
De asemenea, și George Simion a scăzut acum față de sondajul CURS de înaintea începerii campaniei electorale. În primul sondaj avea 29%, iar potrivit noului sondaj CURS ocupă tot locul 1, dar cu 26%.
Așadar, la întrebarea „La alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai (turul 1), dumneavoastră cu ce candidat veți vota?”, iată clasamentul:
George Simion – 26%
Crin Antonescu – 23%
Nicușor Dan – 19%
Victor Ponta – 16%
Elena Lasconi – 8%
Cristian Terheș – 3%
Altul – 5%

La întrebarea “Cine credeți că va intra în turul 2 al alegerilor prezidențialelor”, pe primul loc rămâne George Simion, apoi Crin Antonescu, urmat de Victor Ponta, pe locul 4 se situează Nicușor Dan, iar pe 5 se află Elena Lasconi cu 8%.
George Simion – 36%
Crin Antonescu – 21%
Victor Ponta – 11%
Nicușor Dan – 10%
Elena Lasconi – 8%
Altul – 1%
NS/NR – 13%

De asemenea, în ceea ce priveste posibilele cupluri de candidați care ar putea intra în Turul II și șansele lor, respondenții au indicat următoarele valori:
Nicușor Dan – 46%
George Simion – 54%
Crin Antonescu – 52%
George Simion – 48%
Nicușor Dan – 50%
Victor Ponta – 50%
Nicușor Dan – 48%
Crin Antonescu – 52%

Sondajul a fost realizat în perioada 3-10 aprilie 2025
Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România
Volumul eşantionului: 1214 respondenţi, învârstă de 18 ani şi peste
Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-2,8% la un nivel de încredere de 95%
Metoda de culegere a datelor: CATI (Computer-assisted telephone interviewing)
Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS
Datele sunt ponderate în funcție de vârsta electoratului
Cercetarea reprezintă Barometrul lunar al CURS.