Sorin Cîmpeanu şi Norica Nicolai sunt cei doi copreşedinţi ai alianţei electorale Pro România-ALDE pentru susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu

Sorin Cîmpeanu şi Norica Nicolai sunt cei doi copreşedinţi ai alianţei electorale Pro România-ALDE pentru susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu
Foto: Captură Antena 3

Sorin Cîmpeanu şi Norica Nicolai sunt cei doi copreședinți ai Alianţei electorale Pro România – ALDE pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale, a anunţat Victor Ponta.

„Alianţa electorală are doi copreşedinţi. Mâine vom semna. Vor fi Sorin Cîmpeanu şi Norica Nicolai, tocmai că această alianţă are un scop bine definit, susţinerea candidatului Mircea Diaconu. Mircea Diaconu are dreptate: ‘Cum zic eu că sunt independent, când vin doi foşti premieri şi se aşază lângă mine?’. Şi atunci l-am întrebat: ‘Cu cine vă simţiţi comod?’. Cu Norica Nicolai a fost coleg în Parlamentul European timp de cinci ani, cu Sorin Cîmpeanu se cunoaşte, şeful rectorilor. Nu cred că e o persoană care s-a certat vreodată cu Sorin Cîmpeanu. Nu sunt lideri de partid, ceea ce e foarte important”, a afirmat marţi Victor Ponta la Digi 24.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`