Stelian Ion: E blocaj în coaliție pe Justiție. Eu nu voi pune batista pe țambal pe aceste subiecte legate de Justiție, chiar dacă mi se sugerează că facem prea multă vâlvă (VIDEO)

Stelian Ion: E blocaj în coaliție pe Justiție. Eu nu voi pune batista pe țambal pe aceste subiecte legate de Justiție, chiar dacă mi se sugerează că facem prea multă vâlvă (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Stelian Ion, ministrul USR-PLUS al Justiției, a admis că există un blocaj în coaliția de guvernare pe domeniul Justiției. „Noi suntem obligați să spunem adevărul și să știe oamenii”, a spus ministrul. Ion a mai afirmat că lui și colegilor săi li s-a sugerat cumva să nu mai facă atâta vâlvă, dar el nu va pune batista pe țambal, căci „o categorie importantă a românilor a considerat că Justiția merită tot efortul, să fie sprijinită, să luptăm pentru ea și atunci trebuie să spunem lucrurilor pe nume”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Stelian Ion (USR-PLUS) susține că există un blocaj în coaliția de guvernare pe tema Justiției

Pe Justiție e blocaj clar, din păcate. E o veste proastă… Am tot spus lucrul ăsta. Noi suntem obligați să spunem adevărul și să știe oamenii.

Ni se mai sugerează așa… cumva… ”domn’le, avem alte probleme legate de pandemie, calamități…”. E absolut adevărat, problema cu SIIJ nu e problema de căpătâi a oamenilor, dar o categorie importantă a românilor a considerat că Justiția merită tot efortul, să fie sprijinită, să luptăm pentru ea și atunci trebuie să spunem lucrurilor pe nume. (…)

Eu nu voi pune batista pe țambal pe aceste subiecte legate de Justiție chiar dacă mi se sugerează în felul ăsta că facem prea multă vâlvă pe Justiței, ”mai stați puțin liniștiți că prea…”. E așa o senzație, o atmosferă”, a declarat ministrul Stelian Ion, pentru B1 TV.