Sunday Times: Adrian Severin a cerut 12.000 de euro pentru lobby in Parlamentul European

Sunday Times: Adrian Severin a cerut 12.000 de euro pentru lobby in Parlamentul European
Foto: dcnews.ro

O anchetă a ziarului britanic Sunday Times a dezvăluit numele celor trei europarlamentari dispuşi să-şi ofere serviciile politice în schimbul sumei de 100,000 de euro, europarlamentarul român Adrian Severin fiind unul dintre cei trei oficiali implicați în scandalul “Bani contra legi”. În mod oficial, europarlamentarii ofereau servicii de lobby în schimbul a 12.000 de euro, informează cotidianul britanic.

Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar fi fost impulsionată de respectivii deputaţi. Trei dintre aleşi au acceptat: fostul vicepremier român Adrian Severin, fostul ministru sloven de externe Zoran Thaler şi un fost ministru austriac de externe, Ernst Strasser, informează Evenimentul zilei.

Adrian Severin, membru al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor, a trimis un mesaj falşilor lobby-işti. „Numai pentru ca să vă aduc la cunoştinţă că amendamnetul pe care îl doriţi a fost depus la timp”, spunea europarlamentarul. Puţin după aceea, el a trimis o factură de 12.00 de euro pentru „servicii de consiliere”, relatează AFP.

Înainte de a-şi oferi serviciile, Ernst Strasser a declarat “sunt lobbyist”, apoi a cerut ca factura de 25,000 de euro să fie trimisă în contul unei societăţi austriece controlate de fostul ministru de externe.

Vice-preşedintele Parlamentului European a declarat că va avea loc o anchetă: „Acest lucru trebuie să facă obiectul unei anchete profunde”, a declarat oficialul.

Adrian Severin, împreună cu ceilalţi doi europarlamentari, au acceptat să fie angajaţi de o falsă companie de lobby, urmând să primească 100,000 de euro pe an pentru serviciile lor.

Adrian Severin, filmat de Sunday Times

Severin: Nu am făcut nimic ilegal. Am cerut măsuri penale împotriva Sunday Times

Adrian Severin a declarat că a cerut Parlamentului European să ia în calcul „măsuri penale” faţă de jurnaliştii Sunday Times, adăugând că va discuta cu firme de avocatură pentru deschiderea unui proces de calomnie în Marea Britanie.
„Mi s-a oferit un contract de consultanţă, ca membru în consiliul de experţi internaţionali ai acestei firme, Tyler Jones, firmă falsă, după cum s-a demonstrat „, a declarat europarlamentarul, citat de Mediafax.

„Este un contract legal. Avem dreptul să fim membri în aceste «advisory boards», avem dreptul să funcţionăm în calitate de consultanţi politici, cu singura obligaţie de a nu transfera informaţii confidenţiale”, a spus Severi.

“Nu am făcut nimic, să zicem, ilegal sau împotriva regulilor de aici”, a declarat europarlamentarul român.

Parlamentul European a demarat o anchetă în cazul celor trei europarlamentari

În urma dezvăluirilor Sunday Times, Parlamentul European a decis să deschidă o anchetă în cazul celor trei europarlamentari acuzaţi de corupţie. Unul dintre aceştia, conservatorul austriac Ernst Strasser şi-a depus deja demisia, informează RTL.

Ceilalţi doi europarlamentari acuzaţi de “vânzarea de servicii” sunt fostul vice-premier roman Adrian Severin, şi fostul ministru de externe sloven Zoran Thaler, ambii membri ai grupului social-democrat din Parlamentul European.

“Acuzaţiila apărute în Sunday Times sunt grave iar Parlamentul European le va lua în serios” a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch.

Ancheta fusese anunţată de Diana Wallis, vice-preşedintele PE. Intervievată de Sunday Times, Wallis a declarat că PE va demara o anchetă “în detaliu” asupra scandalului în care cei trei membri ai PE sunt implicaţi.

Strasser, fost ministru de interne, a demisionat duminică de la conducerea formaţiunii politice pe care o reprezintă, Partidul popular.

Vezi aici ce spune Monica Macovei despre Adrian Severin

Ultima oră
00:15 - Judo: Alexandru Raicu a câștigat medalia de bronz la turneul de Grand Slam de la Paris
23:49 - Mai multe persoane s-au adunat în fața Spitalului Județean Satu Mare pentru a cere explicații despre moartea unei tinere gravide. Medicii spun că starea femeii s-a deteriorat rapid
23:10 - Marius Șumudică a revenit cu victorie în Turcia și a făcut spectacol la conferința de presă, dar e atacat de un fost translator: „Ne insultă țara pe la spate”
22:53 - Beatrice Mahler: Am triplat consumul de oxigen față de valul 3 / Măsurile suplimentare din spital ne creează o stare de confort care a lipsit în trecut
22:31 - Gina Pistol și fetița au plecat din casa lui Smiley
22:14 - Principalul suspect pentru uciderea parlamentarului britanic David Amess, audiat ore întregi de forțele antitero. BBC: Un nou atac terorist e încă „probabil” în Marea Britanie
21:43 - Manifestație împotriva fascismului la Roma, cu circa 200.000 de persoane. Demonstranții au cerut interzicerea grupului Forza Nuova (VIDEO)
21:17 - Vlad Voiculescu: Singura coaliție posibilă pentru USR PLUS, cea cu PNL și UDMR. Dacă nu se vor întoarce la negocieri până în cursul zilei de duminică, probabil veți vedea un guvern USR PLUS în Parlament (VIDEO)
20:58 - Un tânăr dat în urmărire națională a fost împușcat de polițiști. Bărbatul încercase să fugă de oamenii legii
20:41 - Alexandru Rafila: Ne așteptăm la un număr și mai mare de morți. Problema e durata valului 4, nu atingerea vârfului său