Surse: Întâlnire crucială în coaliție, luni seara. Până când trebuie să se ia o decizie în privința pensiilor magistraților

Surse: Întâlnire crucială în coaliție, luni seara. Până când trebuie să se ia o decizie în privința pensiilor magistraților
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Reforma pensiilor magistraților, pe masa guvernanților. Liderii coaliției de guvernare au decis să se întâlnească luni seara, de la ora 18.00, pentru a discuta două dintre cele mai sensibile subiecte ale momentului. Mai exact, reforma pensiilor magistraților și reforma administrației publice.

Potrivit unor surse politice, negocierile de până acum nu au dus la un acord final, iar presiunea termenelor din PNRR crește.

De ce nu s-a ajuns, încă, la un acord privind reforma pensiile magistraților

Reprezentanții sistemului judiciar s-au opus constant modificărilor propuse. Rezistența lor a blocat, în repetate rânduri, încercările Guvernului de a ajusta pensiile speciale și de a respecta jaloanele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, informează G4Media.

Premierul Ilie Bolojan a explicat vineri, într-un interviu pentru Europa Liberă, că proiectul privind pensiile magistraților urmează să fie publicat la începutul acestei săptămâni. El a subliniat că este necesară o decizie rapidă:

„Ceea ce s-a întâmplat în zona pensiilor pentru magistrați nu depinde exclusiv de Guvern. Dacă depindea, am fi închis de mult jalonul ca pensiile să fie aduse la maximum 70% din venit și perioada de tranziție de 10 ani.

Ceea ce am propus consider că a fost un proiect just, corect, respectuos față de magistrați.

Săptămâna viitoare vom repune proiectul, în prima parte a săptămânii o să facem acest lucru, ca să existe o perioadă rezonabilă de timp astfel încât CSM să ne poată da un aviz în forma în care vor considera de cuviință. Și buna cuviință și colaborarea loială se va vedea și din termenul în care se va da un răspuns la cererea de aviz pe proiect, astfel încât să îndeplinim condițiile ca în termenul cel mai scurt să repunem proiectul, pentru ca el să devină lege.”, a spus Bolojan.

Premierul a avertizat că, dacă procesul se finalizează până în 28 noiembrie, România nu va avea probleme privind pierderea fondurilor aferente acestui jalon din PNRR.

Ce presupune reforma administrației publice

Luni, Ilie Bolojan a anunțat existența unui acord preliminar al coaliției pe reforma administrației publice, un pachet legislativ considerat esențial pentru reorganizarea aparatului bugetar.

„După o perioadă prea lungă, am căzut de acord de principiu pe acest pachet important de reformă și e foarte posibil ca săptămâna viitoare să începem procedura de angajare a răspunderii pe reforma administrația locală și centrală”, a precizat premierul.