Surse: Ce a decis Guvernul în privința cumulului pensiei cu salariul la stat. Singurii bugetari care sunt exceptați de la noile reguli

Surse: Ce a decis Guvernul în privința cumulului pensiei cu salariul la stat. Singurii bugetari care sunt exceptați de la noile reguli
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Se pregătește interzicerea cumulului cumulului pensiei cu salariul pentru toți bugetarii, cu o singură excepție. Guvernul României se pregătește să lanseze Pachetul 3, un set de măsuri care vor modifica legislația salarizării pentru angajații din sectorul public. Cel mai probabil, premierul Ilie Bolojan va înainta acest proiect Parlamentului pentru asumarea răspunderii.

Unul dintre cele mai importante puncte ale pachetului este interzicerea cumulului pensiei cu salariul, măsură care va afecta majoritatea bugetarilor aflați aproape de vârsta pensionării sau chiar pe cei deja pensionați, dar care continuă să lucreze la stat.

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. Ce reguli noi vor avea bugetarii

Potrivit Știripesurse, bugetarii pot continua să muncească până la vârsta de 70 de ani, însă, doar cu acordul anual al angajatorului sau ordonatorului de credite. Aceasta înseamnă că prelungirea contractului de muncă va depinde de decizia anuală a instituției.

După împlinirea vârstei de 70 de ani, însă, pensionarea va deveni obligatorie, fără posibilitatea de a mai lucra.

”Art. VI (1) Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”

Ce se întâmplă cu pensia, dacă un bugetar vrea să mai muncească după pensionare

Un alt aspect important este legat de cuantumul pensiei pentru cei care decid să rămână în sistem după pensionare. Aceștia vor avea pensia redusă cu 85%, în timp ce vor putea continua să muncească. În cazul în care pensionarii nu aleg să continue activitatea cu această reducere, contractele lor vor înceta în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii.

”(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.

(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.

(4) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii prevăzuți la alin.(1) au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea prevăzută la alin.( 2 ).”

Există excepții pentru cumulul pensiei cu salariul în sectorul public?

Singurele excepții sunt persoanele alese în funcții publice, cum ar fi primari, parlamentari sau alte funcții numite prin hotărâri ale Parlamentului. Aceștia pot cumula pensia cu salariul pe durata mandatului.

”(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.”