Politică
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului ar putea fi convocate luni pentru procedura de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu la șefia Serviciului de Informaţii Externe(SIE), potrivit unor surse parlamentare, citate de Mediafax.
Şedinţa ar putea avea loc la ora 13.00.
Birourile Permanente vor convoca comisiile de control al SIE pentru audierea lui Mihai Răzvan Ungureanu, iar apoi acesta va merge în plenul Parlamentului.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat miercuri Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE. Ungureanu a mai ocupat această funcție între anii 2007 și 2012.