Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat vineri că, atât în partidul său, cât și în PSD, ideea actuală este de a merge pe liste separate la alegerile europarlamentare din mai, potrivit Agepres.
„Nu am luată încă o decizie oficială, dar colegii şi eu am analizat cu atenţie şi avantajele, şi dezavantajele de ordin politic mai larg. Noi, ca partid, raţiunea noastră de a fi a fost aceea de a reprezenta valorile şi principiile liberale în România. Mersul pe o listă comună face ca acest aspect să se estompeze şi există o anumită diluare pe care nu ştiu dacă electoratul nostru o va accepta în totalitate. Există şi impedimente de ordin practic. Noi considerăm că avem posibilitatea să obţinem cinci mandate în PE, iar într-o negociere cu PSD, care va obţine acelaşi scor ca la alegerile trecute, ar însemna practic o treime din mandate să le luăm noi, ceea ce nu ar fi foarte simplu de negociat. În momentul de faţă, şi la ALDE şi la PSD, există o idee de a merge pe liste separate”, a spus președintele Senatului, la Cluj-Napoca.
Totodată, demnitarul a explicat că „unu și cu unu nu fac doi”, precizând că voturile separate ale partidelor nu se cumulează neapărat în cazul unei liste comune.