Preşedintele PMP, Eugen Tomac, consideră că prin adoptarea proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin „începe debaronizarea României”.
El susţine că moțiunea pe care PSD şi UDMR o vor depune împotriva Guvernului este „un afront adus democraţiei”.
„Începe debaronizarea României. Proiectul PMP privind alegerea primarilor în două tururi devine realitate.
Peste un milion de români au semnat pentru susținerea inițiativei legislative a PMP privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Doi ani mai târziu, am condiţionat votul de învestitură pentru Guvernul Orban de promovarea acestui proiect. Astăzi, odată cu angajarea răspunderii Executivului, inițiativa PMP privind alegerea primarilor se transpune înrealitate.
Salut faptul că Premierul Orban şi-a respectat cuvântul dat, că înţelege să întărească democraţia românească şi legitimitatea aleşilor locali.
După revenirea la două tururi, nu vom mai avea primari aleși cu mai puţin de 10% din cei înscrişi pe liste. Va creşte gradul de transparenţă în ceea ce priveşte alianţele politice şi vom avea mai puține blocaje între primari și consiliile locale.
În același timp, noua lege reprezintă începutul procesului de debaronizare a României.
Ideea PSD şi a UDMR de a depune moţiune de cenzură pentru a invalida această lege este un afront adus democrației. Categoric, PMP se va opune moţiunii de cenzură, pentru că nu ne putem asuma riscul unui haos politic generalizat care să ne împingă spre o prăpastie economică”, a scris Tomac, miercuri, pe Facebook.