Traian Băsescu a discutat cu Barack Obama și Serghei Lavrov la Summitul Securității Nucleare de la Haga (FOTO)

Traian Băsescu a discutat cu Barack Obama și Serghei Lavrov la Summitul Securității Nucleare de la Haga (FOTO)
Foto: presidency.ro

Președintele Traian Băsescu a discutat, luni, pentru câteva minute, cu omologul său american, Barack Obama, în cadrul  Summitului Securității Nucleare de la Haga.

Șeful statului participă la Haga, la Sesiunea de deschidere a Summit-ului Securității Nucleare și la Sesiunea plenară a Summit-ului Securității Nucleare, informează Administrația Prezidențială.

În cursul serii de luni, Traian Băsescu va participa, la Palatul Regal, la recepţia oferită de Majestatea Sa Willem-Alexander, regele Regatului Ţărilor de Jos.

Marţi, după încheierea Sesiunii plenare a Summit-ului Securităţii Nucleare, preşedintele Traian Băsescu va susţine, de asemenea, o declaraţie de presă, la ora 13.30 (ora României).


Foto: presidency.ro