Traian Băsescu a semnat decretul de numire a noului ministru de Externe: Teodor Meleşcanu depune jurământul la ora 17:30

Traian Băsescu a semnat decretul de numire a noului ministru de Externe: Teodor Meleşcanu depune jurământul la ora 17:30

Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de numite al lui Teodor Meleșcanu în funcția de ministru al Afacerilor Externe, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

”Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 10 noiembrie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului. De asemenea, domnul președinte Traian Băsescu a semnat luni, 10 noiembrie a.c., Decretul prin care se numeşte domnul Teodor-Viorel Meleşcanu în funcţia de ministru al Afacerilor Externe”, se arată în comunicat.

De asemenea, la ora 17:30, Meleșcanu va depune jurământul de învestitură.

Luni, Titus Corlățean a demisionat din funcția de ministru al Afacerilor Externe. La puțin timp, premierul Victor Ponta l-a propus pe Teodor Meleșcanu pentru această funcție.