Traian Băsescu: Am negociat cu Copos intrarea PC-ului la guvernare în 2004, soluție imorală

Traian Băsescu: Am negociat cu Copos intrarea PC-ului la guvernare în 2004, soluție imorală

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că a negociat cu George Copos pentru intrarea la guvernare a Partidului Conservator în anul 2004, și nu cu Dan Voiculescu, acesta din urmă nefiind de acord.

„I-am dat lui Tăriceanu scaunul de premier deși alianța DA pierduse alegerile. Și a trebuit să tractez PC-ul să face o majoritate cu care să trecem Guvernul prin Parlament, Și să știți că am negociat cu Copos intrarea lor la guvernare, soluție imorală, nu cu Voiculescu, pentru că Voiculescu nu a vrut. Eu am discutat cu Copos, l-a convins până la urmă”, a declarat președintele.

„În condiții dificile am reușit să-l desemnez prim-ministru. Ce a făcut când i-a picat bine? A dat PD afară de la guvernare și a trecut la suspendare președintelui, pe mână cu Hrebenciuc și toată stânga”, a mai spus Traian Băsescu.

Întrebat de Robert Turcescu, dacă a văzut stenograma de la Cotroceni din cartea lui Dan Voiculescu, președintele a răspuns: „Nu am văzut așa ceva și nu cred că o stenogramă pe care eu nu am făcut-o publică ar putea fi într-o carte. este imposibil. Vă pot spune care e procedura: discuțiile rămân înregistrare și nu se scriu decât la cerere. Eu nu-mi aduc aminte să fi cerut să se facă redarea la vreo discuție unde a participat Voiculescu. Cu telefonul nu putea să treacă de filtru”.

Traian Băsescu: Am negociat cu Copos intrarea la guvernare a PC-ului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`