Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV, că întregul scandal referitor la „cazul Călărași” nu este decât un joc politic instrumentat de USL. Şeful statului a explicat că terenul a fost achiziţionat în mod cinstit şi că acuzaţiile aduse i-au creat un imens prejudiciu de imagine. Cu toate acestea, Traian Băsescu a precizat că intenționează să mai cumpere teren în familie.
„Este un joc politic pe care îl face USL în ansamblul lui. Cu certitudine spun că niciodată nu mi-aș fi permis ilegalități prin achiziționarea unui teren. Terenul este achiziționat cinstit cu banii luați de la o bancă cu banii deponenților, deci niciun ban de la Ponta, Chițoiu sau Antonescu. Creditul este la dobânda pieții din ziua în care s-a făcut contractul de credit”, a declarat Traian Băsescu.
„Aş vrea ca în familie să mai adăugăm măcar până la 500 de hectare, ca să faci rentabilă şi achiziţia în leasing de maşini agricole”, a adăugat Băsescu.
Vezi AICI ce spune Traian Băsescu despre revizuirea Constituţiei
Șeful statului a lămurit și chestiunea telefonului dat ministrului Chițoiu, în care l-a rugat ca Radu Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC).
„E o copilărie să spui cum și-a permis Băsescu să sune la Chițoiu pentru Ghețea. Eu am tras un semnal – atenție cu el că nu-l schimb cu un politruc de-al vostru. Eu am făcut o discuție cu ministrul de Finanțe să nu punem într-o problemă CEC-ul”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu, despre dosarul Dunărea: Reacţia lui Ponta şi Voiculescu, de tip mafiot
Întrebat dacă acest scandal i-a pricinuit un prejudiciu de imagine, șeful statului a admis că da.
„Cred că un prejudiciu major, oamenii spun eu nu am bani să iau o casă, iar fata președintelui a luat credit de un milion de euro. Pe de altă parte e o afacere e familie cinstită, pe care nu aveam de ce să o amân. Se lansează tot felul de minciuni, și premierul exagerează, eu am mai spus că e mitoman, mincinos”, a adăugat Băsescu.
Vezi AICI ce spune Traian Băsescu despre un posibil mandat de premier
Preşedintele Traian Băsescu a precizat totodată că s-a consulat și cu consilierul prezidențial Adrian Rădulescu în acest caz.
„ Am discutat cu foarte mulţi agricultori, nu doar cu el. Sigur că m-am consultat și cu Rădulescu, l-am rugat și nu știu cât e de relevant, l-am rugat ca specialist să mă sfătuiască, am făcut socoteli cu el”, a mai spus Băsescu.
Află de AICI ce spune Traian Băsescu despre ruperea USL