Președintele Traian Băsescu le-a transmis miercuri seară, liderilor din Ministerul Sănătății, cu ocazia depunerii jurământului de către Raed Arafat în funcția de ministru al Sănătății, să aibă în vedere Legea Sănătății, pe care a precizat că o dorește la Parlament până în decembrie.
„Având în vedere timpul scurt până la alegeri, nu am decât o singură rugăminte- Legea Sănătății. S-a ratat în ianuarie, poate până în decembrie reușim să o depunem la Parlament”, a spus Băsescu.
„Vă urez succes și să auzim numai de bine la alegeri”, a conchis președintele.
Raed Arafat a depus, miercuri seară, jurământul de învestitură în funcția de ministru interimar al Sănătății, în urma propunerii făcute de premierul Victor Ponta la încheierea mandatului interimar la minister. (Detalii AICI)