Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, la emisiunea ”Sub Semnul Întrebării”, de pe B1 TV, că în spatele procesului de revizuire a Constituţiei ar putea exista „o înţelegere murdară”, prin care Crin Antonescu rămâne candidatul USL la preşedinţie, dar „defrişat de atribuţii”, pe „post de paiaţă”.
„Ce mi se pare odios în ce se întâmplă – dincolo de faptul că îmi repugnă uşurinţa cu care se trece peste referendum – mă uit la funcţia de preşedinte – repet, eu nu mai candidez şi noua Constituţie nu mi se aplică – se defrişează atât de tare atribuţiunile preşedintelui, încât cred că undeva pe dedesubt este o înţelegere de-asta murdară care se reflectă în Constituţie”, a declarat Traian Băsescu.
Traian Băsescu, decis pentru un nou referendum (Detalii AICI)
„Rămâi candidatul nostru şi te facem preşedinte, dar chiar te alegem degeaba. Dacă toată puterea este la primul ministru şi la majoritatea parlamentară, te facem preşedinte, domnul Crin Antonescu„, a completat preşedintele, la emisiunea realizată de Robert Turcescu.
Vezi AICI reacţia lui Crin Antonescu la referendumul propus de Traian Băsescu
„Observ şi eu, ca un politician experimentat, la ce atribuţiuni renunţă comisia în defavoarea autorităţii preşedintelui. Nu poţi să ai un preşedinte ales şi să-l pui pe post de paiaţă la Cotroceni, să nu aibă niciun fel de atribuţiuni, decât să propună Parlamentului şefii serviciilor secrete. Dar Parlamentul i le poate da înapoi”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu.
Băsescu: Eu văd revizuirea Constituţiei tratată ca o lege despre covrigi (Detalii AICI)
Ştire în curs de actualizare.