Traian Băsescu, liderul PMP, și Valeriu Steriu, președintele UNPR, au anunțat în cadrul unei declarații de presă fuziunea dintre cele două formațiuni politice. Rezultatul fuziunii se numește Partidul Mișcarea Populară.
”Lucrăm împreună la un proiect de mai bine de două săptămâni: fuziunea PMP – UNPR. Sunt destui parlamentari din UNPR care au plecat la PSD. Nu ne deranjează pentru că vrem o viziune cu un partid în care cea mai mare parte a parlamentarilor nu au o opțiune pentru PSD”, a declarat președintele PMP Traian Băsescu.
Acesta a mai precizat că votul în favoarea fuziunii a fost unul în unanimitate și că noua formațiune se va numi Partidul Mișcarea Populară și va prelua însemnele vechiului PMP. De asemenea, Băsescu a mai susținut că va exista o împărțire 50-50 a funcțiilor de conducere, astfel încât vor fi doi prim-vicepreședinți de la vechiul PMP și doi de la UNPR, un președinte executiv de la vechiul PMP și unul de la UNPR.
Întrebat în legătură cu prezența lui Gabriel Oprea în partid, Traian Băsescu a răspuns: ”Oprea nu e membru al noului partid. Rămâne doar cu onoarea”.
”Eu nu exclud posibilitatea ca unele organizații fie ale PMP, fie ale UNPR să fie nemulțumite, dar nu suntem în poziția să facem evaluări acum. Știm, însă, că vom fi mai puternici după fuziune. Nu va fi o fuziune cu doi președinți. Ea se votează miercuri și se termină joi, săptămâna viitoare”, a mai declarat Traian Băsescu, făcând referire la situația Partidului Național Liberal.
La rândul său, Steriu a declarat că s-a ajuns la această fuziune pentru că ”românii care vor altceva decât PSD și PNL, iar noi vrem să le oferim o alternativă”
Traian Băsescu: PMP și UNPR fuzionează
#DIRECT_ONE_ sdsx5l#