Traian Băsescu: Prin corupție poate fi puternic afectată decizia politică în interes național

Traian Băsescu: Prin corupție poate fi puternic afectată decizia politică în interes național

Președintele Traian Băsescu a declarat luni, la Constanța, că  „prin corupție poate fi puternic afectată decizia politică în interes național”, arătând că țările erodate de corupție devin vulnerabile din punct de vedere economic și al deciziei politice.

„S-a demonstrat că țările ale căror instituții sunt erodate de corupție devin vulnerabile și din punct de vedere economic, dar devin vulnerabile și din punct de vedere al deciziei politice. Pentru că atunci când corupția atinge vârful clasei politice, când interesele unor grupuri de a susține un anume om politic, puteți să fiți siguri că acele grupuri de interese, fie că sunt economice, mediatice, sunt grupuri care atunci când îi vor cere ceva, vor primi. Prin corupție poate fi puternic afectată decizia politică în interes național sau în interesul Alianței”, a declarat președintele.

În ceea ce privește Rusia, președintele a spus: „Nu sunt un adversar al Moscovei, sunt adversar al unor practici ale Federației. Dacă Moscova, pt a nu se supăra, vrea să nu i se spună că are responsabilități, asta nu se poate. Eu nu sunt un dușman al Federației Ruse, dar nu pot să nu observ elementele de instabilitate pe care le generează. Pentru toate aceste conflicte înghețate, butonul este la Moscova”.

Băsescu: Țările erodate de corupție devin vulnerabile din punct de vedere economic

Urmăriți B1TV.ro și pe
`