Fostul șef al Statului Traian Băsescu a afirmat, joi, în cadrul unui interviu acordat ziarului Adevărul, că Vladimir Putin nu ar fi atacat Siria făsă acordul Statelor Unite ale Americii.
“Nu este un clinci. Să închidem subiectul, ci doar propagandă. Putin nu ar fi atacat în Siria fără un acord american. În mod cert a avut un alt fundament: Israelul. Nu ar fi fost posibil o acţiune a Rusiei fără un acord. Casa Albă a fost într-o mare dificulate să nu ajungă la o înţelegere cu Putin. Kerry a declarat că dacă a fost bombardat Statul Islamic este în regulă. Declaraţii dulci. După ce s-a aceptat ca Rusia să joace în teritoriul sirian, în mod cert şi SUA va informa Ministerul de Externe de la Moscova despre acţiunile lor. Analiza mea este următoarea. Pentru americani, existanţa sau non-existenţa lui Assad a trecut pe planul doi. Şi americanii şi ruşii au stabilit că riscul cel mai mare este Statul Islamic şi nu Bashar Al-Assad”, a spus Băsescu.
Totodată, fostul președinte este de părere că singura soluție viabilă privind haosul din Siria este ca statele occidentale să scape de Statul Islamic finanțând armata siriană.
“Soluţia pe care eu o sugerez de trei ani şi am văzut unii care se dau mari strategici, şi-a chimbat poziţia. Soluţia corectă era ca statele occidentale să scape, în primul rând, de Statul Islamic. Or să trimită trupe în Siria. Prima, ca valoare, este să finanţeze armata siriană, să o faci capabilă să lichideze Statul Islamic, şi să ajunţi cu lovitori aeriene”, a mai declarat fostul șef al statului.
Traian Băsescu și-a susținut punctul de vedere și la summit-ul din Țara Galiilor, la care a luat parte la sfârșitul mandatului de președinte.
“Am avut această poziţie în Consiliul European. Trebuie o acţiune concertată. Şi armata irakiană şi armata siriană trebuie ajutată. La ce îmi foloseşte să mă cramponez că nu vreau un dictator în Siria? Un şef de stat care utilizează arme chimice împotriva Opoziţiei este un şef de stat acre nu mai are cum să rămână şef al unui stat, dar avem un pericol mai mare decât un dictator: Statul Islamic. Ce facem? Punem în coasta Israelului un stat islamic.
Am stabilit că Gadaffi este un dictator şi trebuie dat jos cu aviaţia. L-am dat jos. Ce avem? O Libie destabilizată. Marea problemă pe care am avut-o întotdeauna legată de dictatori a fost că am decis să-i dăm jos, dar nu am ştiut ce punem în loc. Trebuie să pregăteşti democraţia pentru că populaţiile nu sunt educate în spiritul acesta”, a precizat Băsescu.
Criza refugiaților a luat cu asalt Europa anul acesta. Una dintre cele mai afectate țări este turcia, care îmn opinia lui Băsescu trece printr-un proces de “reislamizare”.
“A revenit moda cu vălul la femei. Nu sunt atât de convins că se poate garanta succesul. Va trebui să ne abţinem de la a schimba dictatori. Estul Europei nu avea o tradiţia musulmană. Doar vremelnic regimurile democratice au fost înlocuite cu nişte dictaturi, dar fibra românului a fost dinainte de comunism. Ţările din Estul Europei au fost ţări democratice, în care au existat alegeri”, a mai spus fostul președinte.
De asemenea, Traian Băsescu amintește de episodul întrevederii cu Bashar al-Assad. Acesta povestește că disctatorul sirian este un om educat, școlit în Marea Britanie și cu o soție britanică.
“A fost şi la Bucureşti. Am fost şi eu la Damasc. Dacă aş vorbi despre impresiile mele, aş încălca un lucru. Niciun şef de stat nu vorbeşte despre impresiile personale. Un om instruit, este educat, cu Facultate, făcută în Marea Britanie, cu o soţie britanică. În lipsa pragmatismului, ne pregătim de un eşec uriaş în Orientul Mijlociu”, povestește Băsescu.
Totodată, acesta explică de ce UE joacă atât de prost în politica externă: “Pentru că nu avem o politică externă unică. Numărul de refugiaţi a crescut an de an după căderea Libiei şi Primăvara arabă. Criza din Siria a adus a treia cale: Turcia, Grecia. A fost anunţul nefericit al doamnei Merkel: veniţi! UE a privit destul de relaxată că în taberele Turciei erau 2.000 de refugiaţi. UE trebuie să concentreze un efort financiar major pentru a da o şansă necontinuării acestul aflux”.
Traian Băsescu este de părere că lumea se va confrunta cu un proces de islamizare: “Refugiaţii sunt bine pregătiţi. Sunt încurajaţi să plece, indiscutabil, dar de aici până la a pune în spatele lor Federaţia Rusă. Să spun că Putin le-a spus arabilor să invadeze Europa. În mod cert, în interiorul acestor valucuri, Statul Islamic a infiltrat terorişti. Va fi un proces de islamizare”.
În contextul celor afirmate de Traian Băsescu referitor la criza imigramnților, acesta s-a ales cu critici de islamofobie. Fostul președinte dezminte acest lucru și spune că “musulmanii îi sunt dragi la ei acasă”, dar nu vede cum vor fi integrați aceștia în Europa civilizată.
„Eu nu sunt un islamofob. Îmi sunt dragi musulmanii la ei acasă, dar nu văd cum vor fi integraţi în Europa. Musulmanii să meargă la ei acasă. Unii au spus că am făcut un joc politic. Total neadevărat. Opţiunea corectă a României este opţiunea zero: niciun refugiat preluat„, explică fostul președinte al României.
„Greşeala preşedintelui a fost că s-a lăsat păcălit că erau 1.800 şi a spus că îi putem lua. Între timp au mai venit peste 120.000. Greşeala preşedintelui a fost că a acceptat cotele„, crede Băsescu.