ATAC la Kovesi! Tudorel Toader explică de ce nu s-a înscris NIMENI la concursul pentru ȘEFIA DNA

ATAC la Kovesi! Tudorel Toader explică de ce nu s-a înscris NIMENI la concursul pentru ȘEFIA DNA

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut că, în opinia sa, nimeni nu s-a înscris la concursul pentru șefia DNA deoarece procurorii cred că numirea se va face ca până acum, anume prin ”înțelegere politică”. El a mai spus că un alt motiv ar putea fi acela că e nevoie de multă muncă pentru a aduce activitatea DNA în ”parametri constituționali”.

”Nu știu nici eu (de ce nu sunt candidați), dar nu uitați că numirile precedente au fost realizate uneori pe baza unei înțelegeri politice, să nu zic un troc politic. Gândiți-vă la ultima numire (a Laurei Codruța Kovesi), nu a fost procedură, nu a fost concurență și nu v-ați alarmat că nu s-au înscris. Altădată numirea s-a făcut în pofida unui aviz negativ al CSM.

Cred că unii dintre procurorii au această părere că numirea se va face ca în precedent pe baza unor înțelegeri. Vă asigur că nu va fi așa ceva. Pe de altă parte, cine vrea să fie șef la DNA, nu cred că nu sunt doritori, știu foarte biine realitatea de acolo, mai bine decât mine și dvs, își dau seama de cât de multă muncă este necesară pentru a face DNA funcțională. Prin urmare, acestea sunt, după părerea mea, motivele rezervei în înscrierea candidaturilor. Mai avem însă ziua de astăzi când cred că vom avea candidați”, a declarat Tudorel Toader.

Luni este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura pentru șefia DNA. Selecţia se va desfăşura până pe 30 iulie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`