TUDOREL TOADER, intervenție pe tema protocoalelor: “Trebuie văzut în ce măsură au permis ingerințe în drepturi și libertăți”

TUDOREL TOADER, intervenție pe tema protocoalelor: “Trebuie văzut în ce măsură au permis ingerințe în drepturi și libertăți”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat că odată cu desecretizarea protocolului dintre Ministerul Public și SRI trebuie văzut în ce măsură aceste protocoale au afectat drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

”Despre protocoale și posibile consecințe ! În data de 16 martie 2018, în mod public, anunțam că voi solicita Ministerului public desecretizarea protocolului încheiat cu SRI ! Pe data de 20 martie 2018, la Ministerul justiției, am primit protocolul dintre Ministerul public și SRI.

Astăzi, apreciem continuarea procesului de desecretizare și a altor protocoale similare.

Trebuie de văzut în ce măsură aplicarea protocolului a permis ingerințe în drepturi și libertăți fundamentale.

Trebuie de văzut dacă și în ce măsură, prin încheierea protocolului, semnatarii acestuia au adăugat legii, substituindu-se legiuitorului !”, scrie Tudorel Toader, pe pagina personală de Facebook.