Udrea, după revenirea lui Tăriceanu în PNL: Liberalii să decidă dacă sunt la guvernare sau în opoziție

Udrea, după revenirea lui Tăriceanu în PNL: Liberalii să decidă dacă sunt la guvernare sau în opoziție

Deputatul Elena Udrea a declarat, joi, că PNL trebuie să decidă dacă se află la guvernare sau în opoziție, fără să-și păstreze avantajele uneia sau alteia dintre aceste poziții.

”PNL trebuie să decidă unde se află, unii plâng că nu mai sunt la guvernare cu PSD, pentru că erau avantajele guvernării, alţii din teritoriu au rămas alături de PSD, îşi păstrează funcţiile. Deci şi PNL trebuie să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie şi probabil că se vor clarifica lucrurile după alegerile din 25 mai. În turul doi al prezidenţialelor mai important decât să se unească liderii între ei sau partidele între ele este să se unească electoratul de centru-dreapta şi electoratul care nu vrea ca PSD să ocupe toată România”, a mai spus Elena Udrea.

Întrebată dacă vede o colaborare a PMP cu PNL condus de Tăriceanu, Udrea a replicat că a PNL este „nebunie mare”, scrie Mediafax.

„Şi la PNL, nebunie mare şi acolo. Acum nu ştiu, domnul Tăriceanu s-a întors, nu s-a întors, l-a trimis domnul Ponta să preia PNL, a reuşit să se întoarcă? Cred că cel mai important este să ne gândim la un proiect de colaborare între toate forţele de centru-dreapta, între toate forţele de opoziţie la PSD şi la Victor Ponta”, a precizat Udrea, într-o conferinţă de presă.

Organizația PNL Satu Mare a aprobat, joi, reînscrierea în partid a lui Călin Popescu Tăriceanu. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a confirmat, în exclusivitate pentru postul B1 TV, că este din nou membru al Partidului Național Liberal. (Detalii AICI)