Politică
Răzvan Cuc a operat o modificare vineri în rândul echipei cu care conduce Ministerul Transporturilor. Acesta l-a numit pe Marius Humelnicu în funcţia de secretar de stat în locul lui Mircea Florin Biban, conform hotărârii publicate în Monitorul Oficial.
În vârstă de 41 de ani, Marius Humelnicu a fost fotbalist profesionist până la 30 de ani, jucând inclusiv la Oțelul Galați. Ca membru al organizației gălățene a PSD a devenit șef al Direcției pentru Sport Galați și apoi șef al Autorității Rutiere Galați, scrie G4Media.
În august 2015 a fost numit prima dată secretar de stat la Transporturi, prin decizia premierului de atunci, Victor Ponta. În august 2016 a câștigat concursul pentru ocuparea postului de city manager la orașului Galați.