Un senator USR nu mai vrea MCV: "Domnule Dîrcă, sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a apara fix democrația și statul de drept"

Un senator USR nu mai vrea MCV. A spus-o cu subiect şi predicat chiar în plenul Parlamentului European. Senatorul Edward Dîrcă consideră că România şi-a îndeplinit toate obiectivele impuse prin mecanismul de cooperare şi verificare, care astfel devine… inutil. Declaraţia parlamentarului contrazice poziţia partidului din care face parte.

„Doresc sa reamintesc ca România si-a îndeplinit cu prisosinșã toate punctele impuse prin acest Mecanism de Cooperare si Verificare (MCV), astfel cã în acest moment acest mecanism nu mai trebuie aplicat asupra tãrii noastre”, a spus acesta.

Edward Dîrcă, primul din stânga


Foto: Facebook/Teodor Tita

Declarația fãcutã de senatorul USR Edward Dircã în plenul Parlamentului European vine dupã ce nu mai târziu de luna aprilie a acestui an formațiunea politicã din care face parte cerea menținerea MCV pânã la "îndeplinirea riguroasã a tuturor recomandãrilor europene și pânã la atingerea obiectivelor României în cadrul UE."

Purtãtorul de cuvânt al USR explica atunci cã "tendința de a forța limitele funcționãrii justiției este una prezentã în rândul politicienilor, iar pentru moment MCV este un instrument de siguranțã suplimentarã".

“Astept cu nerabdare o explicatie publica a motivului pentru care domnul senator USR George Edward Dirca si-a incheiat discursul de astazi afirmand ca Romania a indeplinit toate conditionalitatile si NU mai are nevoie de MCV.
As vrea sa stiu, in calitate de votant USR si cetatean roman activ civic, de ce considera dumnealui (in special prin prisma evolutiei politice a Romaniei din ultimele luni, de la alegerile care l-au propulsat pe el in Senat si pe cei din PSD la guvernare, guvernare care a scos 600 000 de oameni in strada pentru a apara fix democratia si statul de drept), ca MCV nu mai este util Romaniei.
Ca eu mai mare nevoie de el ca acum ( sau ca in vara lui 2012) n-am vazut.
Domnule senator, asteptam cu interes punctul dumneavoastra de vedere! Banuiesc ca si ceilalti votanti USR. Cred ca e timpul sa aflam o data pentru totdeauna despre ce vorbim, cu cine votam si daca in tara asta exista, de fapt, opozitie sau nu”, scrie pe Facebook Ramona Strugariu.

Ultima oră
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”