UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, controversatele Legi ale Educației, în cadrul unei ceremonii cu fast desfășurată la Palatul Cotroceni.
Afară, USR a organizat un protest. Membri și parlamentari ai formațiunii i-au reproșat președintelui eșecul proiectului „România Educată”: „50.000 de copii nu s-au înscris la BAC”.
„Marele mut promulgă azi marele nimic” – era unul dintre mesajele de la protest.
Amintim că USR și Forța Dreptei au atacat legile la CCR, dar sesizarea a fost respinsă. În acest context, USR, mai multe asociații de elevi și de studenți au cerut președintelui să întoarcă proectele în Parlament spre reexaminare. Iohannis nu a dat curs cererii.
Elevii, studenții și, din Parlament, USR au criticat noile Legi ale Educației din mai multe motive: examenul de admitere la liceu paralel cu Evaluarea Națională încurajează meditațiile și discriminează între elevi, mandatele rectorilor sunt prelungite aberant, plagiatorii sunt protejați, diversitatea nu e protejată suficient și e prevăzută exmatricularea elevilor în timpul învățământului obligatoriu.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
USR va organiza marți un protest la Palatul Cotroceni, unde Klaus Iohannis se pregătește să promulge cu fast Legile Educației, contestate intens de societatea civilă. Senatorul USR Irineu Darău a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că Legile Educației pe care președintele le va promulga creează multiple discriminări și discrepanțe:
„Vom merge la Cotroceni sau în jurul Cotroceniului pentru că nu am fost invitați în niciun fel la ora 16 și vom transmite niște mesaje ferme către Președinție. Considerăm că actualele Legi ale Educației pe care dânșii se pregătesc să le promulge cu fast nu rezolvă nimic major în sistemul de Învățământ. Nu reprezintă o reformă profundă și fiindcă această promulgare se face de la cel mai înalt nivel după 8 ani de chin și muncă aparente pe educție se decredibilizează pentru 10-20 de ani ideea de reformă.
Noi avem un sistem de învățământ aproape în colaps dacă ne uităm la personalul din învățământ, la salarizare, la abandonul școlar, la rezultatele pe parcursul ciclului de studii. În vreme ce la Cotroceni se promulgă niște legi care nu schimbă nimic fundamental.
Pe alocuri se creează niște instituții, nu rezolvă nimic privind integritatea în învățământ, nu rezolvă nimic privind atotputernicia rectorilor. Mai mult, creează discriminări și probleme în sistem, în special prin această admitere cu două viteze care va diferenția și mai mult copiii cu posibilități materiale de ceilalți”.