Președintele PDL Vasile Blaga a afirmat că dacă va fi ales pe 23 martie președinte al partidului și va fi nominalizat drept candidat pentru funcția de prim-ministru, va renunța la șefia PDL. Precizarea vine după ce agenția națională de presă Agerpres anunțase, duminică, că Vasile Blaga ar fi dispus să renunțe la șefia PDL pentru funcția de președinte al României.
„Cu şefii de partide, e mai complicat. Dacă eu voi fi ales preşedintele partidului şi vom câştiga viitoarele alegeri generale – şi le vom câştiga – atunci partidul are de ales, dacă mă va nominaliza pe mine pentru funcţia de premier, voi pleca din funcţia de preşedinte al partidului. Preşedintele partidului, aşa cum am spus şi în 2011, trebuie să stea în Modrogan, pentru că partidele româneşti au o boală, de care nu scapă. Din nefericire, nu e ca în democraţiile consolidate, unde partidele conduc guvernele, chiar dacă liderul partidului este şi cancelar sau premier. Nu. La noi, din nefericire, întotdeauna guvernul şi membrii guvernului fac politicile pentru partid, ceea ce e grav„, a declarat liderul PDL.
Inițial, în știrea transmisă de Agerpres, duminică, fusese trecut „funcția de președinte”, în loc de „funcția de premier”. (Detalii AICI)