Vergil Chițac (PNL), explicații despre acuzațiile de abuz în serviciu ale procurorilor: „Am pus la dispoziția DNA toate documentele și întreaga documentație de finanțare”

Vergil Chițac (PNL), explicații despre acuzațiile de abuz în serviciu ale procurorilor: Am pus la dispoziția DNA toate documentele și întreaga documentație de finanțare
Sursa foto: Facebook

După anunțul DNA privind urmărirea penală a primarului municipiului Constanța pentru abuz în serviciu, Vergil Chițac (PNL) a transmis un comunicat prin care oferă mai multe explicații la acuzațiile aduse de procurori:

“Am luat notă de conținutul comunicatului DNA cu privire la dosarul al cărui subiect este finanțarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcațiuni de viteză organizată recent la Mamaia, primele două runde organizate în Italia, iar ultimele două urmând să fie organizate în Dubai. Competiție comparabilă cu Formula 1 pe uscat.

În comunicatul DNA se susține că finanțarea competiției sportive s-a realizat fără un contract, fără procedură de selecție publică și fără referat al compartimentului de specialitate.

În realitate există contract de finanțare aprobat prin HCL 162/27.04.2023, există referat de specialitate care a stat la baza aprobării HCL-ului menționat, există de asemenea și viză de control financiar preventiv, fără de care nu am semnat niciodată vreo plată.

În concret, în conformitate cu legea nr.69/2000 (legea sportului),  art.181  alin.2 lit D, s-a finanțat de către Primăria Constanța un program sportiv desfășurat pe raza Mun. Constanța și organizat de către Federația Română de Yachting.

Suma a fost virată, prin CSM Constanța, în contul Federației Române de YACHTING. Nu la Monaco.

Am pus la dispoziția DNA toate documentele menționate și întreaga documentație de finanțare desfășurată, conform legii.

Mi-ar plăcea să păstrăm o atitudine demnă și corectă față de această anchetă, ceea ce include abținerea, pe cât posibil, de la alte comentarii din partea mea în spațiul public, cel puțin pe acest subiect”.