Fostul premier Victor Ponta a vorbit despre decizia sa de a demisiona de la Palatul Victoria în noiembrie 2015 ca urmare a incendiului de la Colectiv, tragedie soldată cu 65 de morți, și spune că a fost „obsesia” președintelui Klaus Iohannis să aibă guvernul lui, însă astăzi lucrurile arată „mult mai rău decât s-a așteptat oricine”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat cum vede imaginile astăzi, la șase ani distanță, Victor Ponta a declarat: „Nu e un moment plăcut din viața mea în niciun caz, dar cred că am făcut ceea ce trebuia făcut atunci. Recunosc însă, am spus, cei care speculează moartea oamenilor, și aici mă refeream la domnul Iohannis în primul rând, la liderii politici care se făceau că protestează, câțiva care acum sunt europarlamentari, miniștri, la 10.000, 15.000, 20.000 de oameni care probabil acum se uită în oglindă și spun, `cât de prost am fost să cred în ce mi-au spus Iohannis și ceilalți, corupția ucide`, uite, acum nu mai ucide corupția, acum mor pe zi 500 de oameni, nu s-a făcut un pat pentru arși în șase ani de zile, nu mai cade niciun guvern, niciun ministru, niciun director, recunosc că nu m-am așteptat ca lucrurile să fie atât de rele. Îmi pare rău, nu mă bucur absolut deloc, e vorba de viața oamenilor, trăiesc aici, copiii mei trăiesc aici. E mult mai rău decât s-a așteptat oricine”.
„Dacă domnul Ciucă într-adevăr în seara asta își depune mandatul, aș vrea să vă rog să faceți un mic efort să numărați în acești șase ani, din acea zi, 4 noiembrie, câți prim-miniștri a avut România – Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu. Ar fi al optulea Ciucă. Să numărăm miniștrii e imposibil, cred că nu avem cum. Totul de la obsesia domnului Iohannis ca să aibă guvernul lui – uite, a avut guvernul lui și la ce i-a folosit, ca să vă întreb foarte direct? A avut guvernul lui, că de fapt asta a fost în 4 noiembrie 2015. Nu cred că un om normal la cap poate să spună că primul-ministru – eu eram și în vizită oficială în Mexic – era de vină pentru o tragedie cumplită într-un bar, într-un club privat. De atunci mor oameni în spitale, arși, și nu am văzut un director de DSP să își dea demisia. A fost dorința domnului Iohannis să aibă guvernul lui, și eu am zis, ok, o să aibă domnul Iohannis guvernul lui. Ce s-a întâmplat?”, a adăugat Victor Ponta.