Premierul Victor Ponta s-a declarat încrezător în investitorul care va avea 51% din CFR Marfă.
„Nu avem un escroc care vine cu banii la el, ci o mare companie românească”, a spus Victor Ponta, după anunțul câștigării licitației de GFR, făcând aluzie la ratarea privatizării Oltchim, în care s-a angajat Dan Diaconescu.
Ponta aduce ca argument garanția pe care statul a cerut-o de această dată celor înscriși la licitație.
„Dacă GFR nu duce procedura de privatizare la sfârşit pierde 10 milioane de euro. Nu sunt bani puţini. Îmi doresc să se termine cu bine”, a mai spus Victor Ponta, potrivit Gândul.
Premierul crede că un eșec al privatizării CFR Marfă ar echivala și cu revenirea la nivelul inițial al datoriilor companiei.
„Dacă privatizarea eşuează, inclusiv datoriile convertite în acţiuni redevin datorii. Altfel s-ar considera ajutor de stat, iar Comisia Europeană nu ar fi de acord cu acest lucru”, a explicat el.
Ponta anticipează că vânzarea pachetului majoritar va fi urmată de listarea la bursă a altor câteva pachete minoritare de acţiuni, statul intenţionând să rămână nu cu 49%, ci cu 34% din CFR Marfă.
„Pachetele minoritare le văd listate pe bursă. Statul e suficient să rămână cu o treime din voturi. Cred că 34% ar fi suficient”, a adăugat el.
Pachetul majoritar al CFR Marfă a fost adjudecat de GFR pentru 202 milioane de euro, preţul de pornire fiind de 180 de milioane de euro. (Detalii AICI)