Victor Ponta: Marţi vom constata oficial reluarea majorităţii la Senat şi vom stabili strategia USL

Victor Ponta: Marţi vom constata oficial reluarea majorităţii la Senat şi vom stabili strategia USL

Într-o declarație de presă, liderul PDS Victor Ponta a anunțat, vineri, că grupurile PSD şi PNL din Senat se vor întruni marți pentru a constata în mod oficial „reluarea majorităţii” în această Cameră legislativă.

Marţi, vom avea întâlnirea cu grupurile comune de la Senat pentru a constata şi în mod oficial reluarea majorităţii în cadrul Senatului şi pentru a stabili strategia USL în faţa acestei noi situaţii în cadrul Senatului„, a spus Victor Ponta.

Miercuri cei doi lideri ai USL vor avea o întâlnire cu grupurile de la Camera Deputaţilor „pentru a vedea în ce măsură acolo, dincolo de fraudările doamnei Anastase, mai există cu adevărat o majoritate„.

În urma acestor consultări depunem moţiunea de cenzură şi, cel mai probabil, conform termenelor constituţionale, în săptămâna 23-28 aprilie vom vota moţiunea de cenzură, nu doar membrii USL, sperăm şi ne dorim cel mai mult, pentru a reda măcar în parte prestigiul şi mândria şi normalitatea instituţiei Parlamentului, ca toţi parlamentarii puterii, care până acum l-au protejat pe Emil Boc stând în bănci, de data aceasta să aibă curaj, să se ridice din bănci, să meargă să îşi spună opinia faţă de Guvernul Ungureanu sau împotriva Guvernului Ungureanu şi să voteze în favoarea sau împotriva moţiunii de cenzură„, a mai spus Ponta.

Ponta a mai precizat că propunerea depusă la Parlament de USL, în urmă cu un an, privind reglementările electorale rămâne în vigoare.

Politicianul s-a referit la reducerea numărului de parlamentari la 318, conform normei de reprezentare, scrutin majoritar dintr-un singur tur şi pierderea mandatului de către senatorul şi deputatul care candidează sub culorile unui partid şi apoi îşi schimbă apartenenţa politică.

El a subliniat, într-o conferinţă de presă, că această propunere nu se va schimba, poziţia USL fiind clară. Uniunea nu doreşte ca actualul sistem electoral să se menţină, a spus Ponta, care a adăugat că, dacă PDL va vota împotriva propunerii USL, trebuie să îşi asume răspunderea.

Ponta, despre traseismul politic și preluare majorității

Embed: