Președintele PSD, Victor Ponta, a comentat luni, pe marginea dezbaterii la care va participa marți în Parlamentul European, pe tema derapajelor de la democrație în România.
Ponta a precizat că la întâlnire va merge cu Crin Antonescu și Daniel Constantin, alături de care își va asuma faptul că viitorul guvern USL nu va repeta aceleași măsuri nedemcoratice
„Mesajul meu va fi unul foarte clar: nu cerem sancționarea România sau a poporului român pentru greșelile făcute de actualii conducători politiici, ci trebuie să ne asumăm că viitorul guvern al USL nu va repeta aceste proceduri nedemocratice, nu va folosi în mod abuziv procedura de angajare a răspnderii, care va ridica controlul poltiic asupra televiziunii publice și asupra administrației locale, și nu va folosi fondurile publice pe criterii strict politice”, a declarat Ponta.
Acesta a mai spus că mesajul său va fi unul pozitiv, „de asumare în fața partenerilor noștri europeni, a modului în care USL va guverna imediat după alegeri”.
„Preocuparea noastră principală trebuie să fie pentru pozițiile publice și politicile publice pe care guvernul USL le va aplica după alegeri”, a mai spus Ponta.
Vezi AICI ce a declarat Victor Ponta despre greva parlamentară a Opoziției.