Victor Ponta a anunțat, luni, la începutul ședinței BPN al PSD, că social-democrații își propun să obțină un scor „în jur de 35%” la alegerile europarlamentare, relatează Mediafax.
„În ansamblu, evident că PSD vrea să fie pe primul loc. Vrem să luăm un scor în jur de 35%. Dacă va fi mai mult, vă felicit. Dacă va fi mai puţin, ne analizăm să vedem de ce luăm mai puţin. Dar e un potenţial pe care îl avem în mod sigur şi pe care trebuie să-l valorificăm”, a spus Ponta.
Președintele PSD a precizat căn pe 31 ianuarie CExN al PSD va aproba atât alianţele şi formula în care va merge la alegerile pentru PE, cât şi lista sa de candidaţi.
„Până atunci, fiecare organizaţie discută cu Liviu Dragnea şi Andrei Dolineaschi, astfel încât pe 31 să avem obiectivele pentru fiecare organizaţie”, a adăugat Ponta.
Potrivit acestuia, obiectivele politice ale PSD ţin de a guverna foarte bine în continuare şi de a ţine USL unit.
„Trebuie să ţinem USL unit şi eficient şi la Guvern şi în Parlament şi în structurile locale. Dacă am reuşit să facem pace la Ilfov, înseamnă că vom reuşi peste tot. Ăsta a fost testul cel mai dificil”, a mai spus social-democratul.