Victor Ponta: Relația cu Traian Băsescu a fost un coșmar instituțional. Lucrurile merg de o mie de ori mai bine cu domnul Iohannis

Premierul Victor Ponta a făcut mai multe afirmații în cadrul unei emisiuni televizate despre relația instituțională pe care o are cu președintele Klaus Iohannis, transmite Agerpres. Ponta nu a ezitat să compare situația actuală cu relația pe care a avut-o cu fostul președinte, Traian Băsescu. ”Eu sunt un pic subiectiv, pentru că mie mi se pare, comparând cu relația cu Traian Băsescu, mi se pare extraordinar de bună relația mea cu domnul Iohannis”, a declarat premierul, la România TV.

„Adică, așa că au mai apărut mici nemulțumiri, chiar nimica toată, și chiar putem să vorbim, să le lămurim. Deci, din punctul acesta de vedere, eu nu pot decât să compar cu ce am trăit doi ani și jumătate și a fost un coșmar instituțional. Acum, nici vorbă de așa ceva. În rest, sigur, că în șase luni sunt foarte multe lucruri de rodat, dar eu sunt convins că, din punct de vedere instituțional, lucrurile merg de o mie de ori mai bine pentru că și acolo unde apar mici sincope nu se compară cu bătălia aceea nesfârșită de dinainte de decembrie”, a subliniat Ponta.