Victor Ponta, somat să spună public dacă i-a promis lui Voiculescu grațierea după prezidențiale

Victor Ponta, somat să spună public dacă i-a promis lui Voiculescu grațierea după prezidențiale

Victor Ponta trebuie să explice dacă s-a întâlnit în ultima perioadă cu Dan Voiculescu și să dezmintă informațiile potrivit cărora i-a promis grațierea dacă va ajunge președinte, a cerut, duminică, liderul deputaților liberali George Scutaru.

„Victor Ponta pozează în ultima perioadă în demnitarul care respectă justiția, abținându-se să condamne, așa cum a mai făcut, arestările baronilor PSD acuzați de corupție sau decizia definitivă a instanței în cazul aliatului său, Dan Voiculescu. Ponta mimează echidistanța, încercând de fapt să-i mintă, să-i păcălească pe români și mai ales pe partenerii occidentali interesați să susțină consolidarea statului de drept în România. În stilul său duplicitar, una le promite celor ca Voiculescu, Duicu sau Bunea Stancu, de care depinde sprijinul său mediatic și electoral, alta îi spune, spre exemplu, vicepreședintelui american Joe Biden”, susţine Scutaru, într-un comunicat citat de Mediafax.

Liberalul îi cere lui Victor Ponta să clarifice situația legată de acest informații care prevestesc o eventuală grațiere a lui Dan Voiculescu.

„De asemenea, îi solicit lui Victor Ponta, în calitatea sa de președinte al PSD și lider al coaliției de guvernare, să solicite majorității, care îl susține în funcția de prim-ministru, să pună pe ordinea de zi a Camerei Deputaților proiectul legii amnistiei și grațierii pentru a fi respins definitiv. Ponta trebuie să dovedească la începutul lunii septembrie, când Parlamentul își reia activitatea, că nu dosește legea amnistiei și grațierii pentru a fi adoptată după alegerile prezidențiale, ca să-l elibereze pe Dan Voiculescu și să anuleze practic toate anchetele anti-corupție aflate în derulare. Ponta trebuie să spună de ce PSD se opune ca legea amnistiei și grațierii să fie respinsă”, scrie Scutaru.

Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților explică că, la fel cum s-a folosit de ideea grațierii lui Gică Popescu, Ponta s-ar putea folosi de aceeași strategie pentru prezidențiale, de data aceasta vorbind despre Dan Voiculescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`