Victor Ponta: USL nu participă la dezbaterile privind revizuirea Constituției

Victor Ponta: USL nu participă la dezbaterile privind revizuirea Constituției

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că Opoziția va continua protestul parlamentar și nu va participa la nicio ședință din legislativ până la alegerile parlamentare din toamnă.

„Nu vom participa până la alegerile parlamentare, când se va alege un nou Parlament legitim, la nicio întâlnire și la niciun proces de revizuire a Constituției României. Imediat dupa alegeri, cu un nou Parlament, vom proceda la modificarea Constituției, iar în 2014 ne propunem să putem merge în fața cetățenilor cu referendumul de ratificare a modificărilor constituționale”, a declarat Victor Ponta.

Co-liderul USL a mai spus că are confirmarea că nici UDMR ul și nici minorităție nu participă la acest proces.

„Declarația lui Emil Boc de azi este una neserioasă și care nu are nicio legătură cu realitatea”, a mai comentat liderul PSD apelul lui Boc de revenire a Opoziţiei în legislativ pentru revizuirea Constituţiei.

Şedinţa de plen a Senatului a fost suspendată, luni, din lipsa de cvorum, anunţul fiind făcut de preşedintele instituţiei, liderul PDL Vasile Blaga. Acesta a cerut, la începutul şedinţei, să fie făcut apelul nominal şi, după ce a constatat că în sala de şedinţă erau numai 65 de senatori, a suspendat şedinţa.
       
În Senat au fost făcute, luni, doar declaraţii politice, pentru citirea cărora nu este necesar să existe cvorumul de lucru, de 68 de senatori

Ponta: USL continuă protestul parlamentar

Embed: " />

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`