Violeta Alexandru: „Mergem alături de primarul general în eforturile de a opri practicile de construire ilegală din Bucureşti / 3 luni, 6 luni; nu este nimeni nici absurd, nici rigid”

Violeta Alexandru: Mergem alături de primarul general în eforturile de a opri practicile de construire ilegală din Bucureşti / 3 luni, 6 luni; nu este nimeni nici absurd, nici rigid
Foto: Violeta Alexandru / Facebook

Preşedintele PNL Bucureşti,Violeta Alexandru, anunţă, vineri, că liberalii din Consiliul General vor susţine propunera primarului general în legătură cu suspendarea PUZ-urilor. Pe de altă parte, Violeta Alexandru a precizat că în legătură cu termenul de suspendare, că acesta trebuie să fie de “3 luni, 5 luni, 6 luni; nu este nimeni nici absurd, nici rigid”:

Violeta Alexandru, despr evotul pentru suspendarea PUZ-urilor

”Succes colegilor mei la şedinţa din Consiliu General. Toate consultările de care ei au avut nevoie au fost făcute, inclusiv pentru propunerile de proiecte de hotărâri ale Primarului General pentru suspendarea PUZ-urilor. De aici, am încredere în ei că vor lua cele mai juste decizii. Mergem – aşa cum am mers din prima zi în care PNL a luat decizia susţinerii lui Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei – alături de Primarul General, în eforturile lui de a opri practicile de construire ilegală din Bucureşti. Cu cât mai repede se poate interveni în cadrul PUZurilor corectând UTR-rile (zonele) în care, astăzi, sunt indicii că s-ar dezvolta construcţii care abuzează oraşul, cu atât mai bine”, a scris, vineri, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Aceasta a mai precizat că Nicușor Dan se poate baza pe sprijinul liberarilor:

“În legătură cu termenul de suspendare, Alexandru a scris:”3 luni, 5 luni, 6 luni; nu este nimeni nici absurd, nici rigid. Dar da, PNL doreşte rezolvare fermă şi promptă a problemelor din moment ce sunt identificate. Cât de repede se pot îndeplini toate termenele. Fără să se tragă de timp, fără termene lungi pentru că termenele lungi înseamă că se va începe treaba (curăţenia) în ultimul moment şi pierdem timp. După şedinţa de Consiliu General de astăzi pentru care Primarul ştie că are susţinerea noastră în propunerea făcută, trebuie începută curăţenia fără amânare. Din respect pentru bucureşteni, cu dorinţa sinceră de a avea o Capitală civilizată”.

Ședință CGMB, vineri, de la ora 11. Suspendarea PUZ-urilor de sector, pe ordinea de zi

Consiliul General al Municipiului București are programată o ședință extraordinară, vineri, începând cu ora 11, iar pe ordinea de zi sunt și proiectele privind suspendarea unor PUZ-uri coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 din Capitală, dizolvarea Companiei Municipale Turistice și realizarea unui audit la nivelul aparatului de specialitate și al entităților din subordinea primarului generalNicușor Dan.

Proiectele de hotărâre care aprobă planuri urbanistice zonale coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 ar urma să fie suspendate timp de doi ani, iar pe perioada de suspendare certificatele de urbanism și autorizațiile de construire sau desființare emise de primarul general și de primarii de sector vor respecta prevederile documentațiilor de urbanism anterioare. Prevederile sunt valabile inclusiv pentru certificatele de urbanism și autorizațiile de construire sau desființare aflate în curs de emitere la intrarea în vigoare a hotărârii, potrivitAgerpres.