Dăncilă o invită pe Maia Sandu la București: E esențial să mențineți angajamentul european

Dăncilă o invită pe Maia Sandu la București: E esențial să mențineți angajamentul european
Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a felicitat-o pe Maia Sandu pentru că a preluat șefia Guvernului Republicii Moldova și și-a manifestat încrederea că noul Executivul de la Chișinău va continua parcursul european al țării. Totodată, Dăncilă a invitat-o pe Sandu să vină la București ”cât mai curând posibil”.

”Premierul României își exprimă încrederea că Executivul de la Chișinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană”, a transmis Guvernul român, printr-un comunicat.

Dăncilă a mai afirmat că Executivul României vrea să continue Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, acesta fiind bazaesențială a relației dintre cele două țări: ”Pe responsabilitatea, hotărârea și puterea de muncă a Guvernului pe care îl conduceți se vor baza prosperitatea, stabilitatea și securitatea Republicii Moldova. Consider esențial ca, în activitatea dumneavoastră și a colegilor dumneavoastră, să mențineți la cote foarte înalte angajamentul european și să promovați valorile noastre comune, europene”.

”Șeful Executivului român apreciază că este de relevanță majoră continuarea de către noul Guvern al Republicii Moldova a poziției privind reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova, în granițele sale recunoscute internațional și fără să fie afectat parcursul său pro-european”, se mai arată în comunicatul Guvernului.