Dacă parlamentarii nu respectă legislaţia care îi guvernează în forul legislativ, le va fi foarte greu să ceară celor din afară să respecte legile, a declarat Valeriu Zgonea, care a mai precizat că aleşii nu trebuie să abuzeze de o lege pentru a face rău unui om.
"Nu trebuie să abuzăm de o lege ca să facem rău unui om. Dacă omul respectiv, ales în Parlament, a încălcat Regulamentul, există prevederi în Regulament, dar întotdeauna (…) trebuie să arătăm că noi suntem cei care respectăm legea. Dacă noi nu respectăm legile care ne guvernează pe noi în Parlament, atunci va fi greu să cerem celor din afară să respecte legile", a declarat Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres
Acesta a mai susţinut că orice schimbare de componenţă în Biroul permanent şi în comisiile parlamentare trebuie făcută cu respectarea legii şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor.
"Nu am cerut decât un singur lucru: legalitate, legalitate, legalitate. Dacă noi aici în Parlament încălcăm Regulamentul, adică legea noastră, ce putem să cerem celorlalți cetățeni ai țării? Dacă lucrurile sunt legale și schimbăm o lege pentru un om, eu nu pot să comentez. Nu am comentat niciodată niciun document până nu îl văd în Biroul permanent sau în Comitetul liderilor. În momentul în care îl voi vedea vă voi spune punctul de vedere", a mai afirmat Zgonea.
Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat în comisia de specialitate, astfel încât preşedintele Camerei să poată fi revocat doar la propunerea grupului parlamentar care l-a desemnat în funcţie.