Valeriu Zgonea a declarat că nu știa că Victor Ponta se afla în Parlament când Liviu Dragnea făcea bilanțul guvernării PSD și că a aflat acest lucru din presă, informează B1 TV.
”Nu am știut. Am aflat din presă. Nu pot să comentez, îl cred pe Liviu Dragnea. Nu am nicio informație despre domnul deputat Ponta, fostul premier și fostul președinte de partid, și nu pot să comentez acest lucru. Eu cred că la partid, ca lider, nu trebuie să fii invitat.
Ca lider trebuie să vii întotdeauna, pentru că întotdeauna este nevoie de tine. Chit că ești primul, chit că ești în echipă, chit că ești ultimul, tu poți să fii valoare adăugată”, a spus Zgonea, întrebat fiind despre motivul pentru care Victor Ponta a absentat de la bilanțul guvernării PSD, deși se afla într-o întâlnire în Parlament cu Călin Popescu-Tăriceanu.
„Înțelegeți-l și pe Victor Ponta, o guvernare foarte bună, un gest de onoare și o prezentare a unui bilanț făcut de PSD.
Victor Ponta nu a candidat independent, a candidat cu noi împreună și noi l-am susținut ca lider al nostru și este Guvernul PSD și al USL, pentru că USL a dat încredere oamenilor că se poate schimba ceva în România în bine. Victor Ponta a fost ales să fie prim-ministru și a guvernat foarte bine. Trebuia să facă acest lucru și considerațiile de breaking news nu sunt importante”, a mai spus Zgonea, întrebat fiind dacă Ponta nu a mai fost om de echipă.