Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, trimis în judecată pentru tentativă la omor

Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, trimis în judecată pentru tentativă la omor

Liderul galeriei echipei Steaua, Gheorghe Mustaţă, şi doi nepoţi ai acestuia au fost trimişi în judecată pentru tentativă la omor, fiind acuzaţi că, la sfârşitul lunii mai, au înjunghiat un bărbat, transmite Mediafax.

Gheorghe Mustață se află în arest preventiv. Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti i-au trimis în judecată și pe Doru Gabriel Mustaţă, pentru tentativă la omor şi pe Ştefan Cristian Mustaţă, pentru complicitate la tentativă la omor, toţi trei fiind acuzaţi şi de violare de domiciliu.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi, în stare de libertate, Marian Florin Buboia, zis „Calu”, pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunii de violare de domiciliu, Andrei Tiberius Dumitru, zis „Toncilă”, şi Marian Daniel Covaci, zis „Ospătaru”, pentru aceeaşi faptă, informează Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în noaptea de 29 spre 30 mai, în jurul orei 02.45, cei şase inculpaţi au intrat într-un imobil din Sectorul 4 al Capitalei, unde, folosind obiecte contondente şi arme albe, au agresat locatarii.