Medalie de bronz la mondiale pentru handbalul feminin din România

Medalie de bronz la mondiale pentru handbalul feminin din România
Foto: Prosport

Naționala de tineret a României la handbal feminin a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din Rusia. Handbalistele, cu vârsta până în 20 de ani, au învins în finala mică Germania cu scorul de 26-25.

România şi Germania s-au înfruntat pentru a doua oară la Moscova, săptămâna trecută pentru locul 1 în grupă, iar vineri – 15 iulie pentru medaliile de bronz. Iar scenariul după care s-a jucat a fost acelaşi: România a jucat dezinvolt, ca o echipă eliberată de presiune timp de aproximativ 40 de minute, apoi a intrat într-o vrie şi a fost salvată doar de gongul final, informează Prosport.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în această competiție și în faza grupelor când scorul a fost 29-29, după ce într-un mod similar România dominase prima repriză.