Situație fără precedent în Tulcea. Un bărbat a sunat la 112 să reclame faptul că este victima unui accident rutier, iar șoferul a plecat de la fața locului. Oamenii legii au demarat imediat o investigație și au audiat martori. Când au vizionat însă înregistrarea de pe o cameră stradală au avut parte de o surpriză cu totul neplăcută.
Mai precis, bărbatul înscenase întregul accident. Întâmplarea a fost relatată pe pagina de Facebook de un angajat din Ministerul Afacerilor Interne.
„Sesizare:
„Accident rutier!” – Pieton lovit pe trecerea pentru pietoni! Conducătorul auto a părăsit locul accidentului!
Și de aici se dă alarma; sirene, girofaruri, poliție, ambulanță, investigații, audieri.
Toate procedurile polițienești pentru stabilirea circumstantelor și tragerea la răspundere a făptașului.
Oare chiar așa să fie?
Pe când credeai că ai scenariul perfect și ți-ai ales cea mai bună trecere pentru a-ți putea verifica ulterior contul, realizezi că o nenorocită cameră de supraveghere îți dă în vileag toată mârșăvia”, scrie Daniel Zontea.