În dimineața zilei de vineri, un incendiu a izbucnit într-o sală de clasă din județul Prahova, satul Pleașa, comuna Bucov, încăperea fiind inundată de fum.
Elevii nu se aflau în sala de curs în acel moment și, din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Vineri dimneață, autoritățile au fost sesizate cu privire la un incendiu într-o sală de clasă din județul Prahova.
Potrivit informațiilor oferite de oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, acesta a pornit de la un corp de iluminat într-o sală de clasă a şcolii din satul Pleaşa, comuna Bucov.
La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.
Pompierii au acţionat pentru lichidarea incendiului şi pentru ventilarea spaţiului inundat cu fum.
„Din fericire, la momentului producerii evenimentului, elevii nu se aflau în clasă. Nu s-a impus evacuarea altor persoane”, precizează ISU Prahova, potrivit informațiilor ProTV.