Invazie de ploșnițe puturoase în Cluj-Napoca! Oamenii sunt revoltați: „Intră în casă și în balcon, sunt peste tot”

Invazie de ploșnițe puturoase în Cluj-Napoca! Oamenii sunt revoltați: „Intră în casă și în balcon, sunt peste tot”
Sursa foto: romaniajournal.ro

Orașul Cluj-Napoca se confruntă cu o invazie de ploșnițe puturoase, iar rezidenții sunt din ce în ce mai revoltați, cerând ajutorul Primăriei pentru a face față acestei probleme. Ploșnițele marmorate au invadat balcoanele și terasele, făcând aproape imposibilă deschiderea geamurilor sau petrecerea timpului pe balcon, relatează Spynews.ro.

„Terasele și balcoanele sunt pline de ploșnițe”

Mai mulți locuitori din Cluj-Napoca au făcut reclamații pe platforma de sesizări și reclamații a orașului, exprimându-și nemulțumirea față de invazia de ploșnițe. Ei se plâng că insectele intră în locuințe și pe balcoane, solicitând intervenția autorităților pentru o acțiune de dezinsecție.

Un clujean a afirmat: „Balcoanele au fost invadate, iar pe suprafața blocurilor se pot vedea aceste insecte chiar și de la distanță. Se poate organiza o acțiune de dezinsecție? Vă rugăm.”

Alți locuitori s-au plâns că nu mai pot lăsa geamurile deschise din cauza ploșnițelor și cer intervenția celor responsabili pentru stropirea insectelor.

”Doresc să vă comunic că nu mai putem sta cu geamurile deschise pentru că suntem invadați de gândaci puturoși. Intră în casă și în balcon, sunt peste tot. Este nevoie să trimiteți pe cei care stropesc cu soluție împotriva insectelor, cei care vin și în timpul verii.”, a mai spus o persoană.

”Invazie de ploșnițe pe strada Mihai Românu 13. Vă rog urgent să trimiteți mașinile de dezinsecție, nu se poate sta pe balcon nici 5 minute, terasele și balcoanele sunt pline de ploșnițe.”, a transmis un alt clujean.

Insecta care terorizează Bistrița

Un alt oraș din țară semnalează răspândirea unei insecte greu de suportat. Aceasta este numită „Tigrul platanului”, iar oamenii susțin că geamurile sunt pline de aceste insecte, iar mușcăturile lor sunt chiar dureroase.

„Îmi întind hainele pe balcon și NU pot sta afară să le termin de întins – având balcon deschis – că mă mușcă! Efectiv nu mai pot, de câteva zile! Să nu mai spun că hainele mi-s pline de insectele astea, și nici nu cad dacă scuturi hainele.

Trebuie să le iei cu mâna pe fiecare! E plină și plasa de la geamuri de insectele astea! Și mușcătura e chiar dureroasă!”, este plângerea făcută de o femeie din cartierul Subcetate din Bistriţa, potrivit Antena 3 CNN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`