Mai multe balerine îl acuză pe un celebru balerin din Iași că a intrat de mai multe ori în vestiarul femeilor, când făceau duș

Mai multe balerine îl acuză pe un celebru balerin din Iași că a intrat de mai multe ori în vestiarul femeilor, când făceau duș
Mai multe balerine îl acuză pe un celebru balerin din Iași că a intrat de mai multe ori în vestiarul femeilor, când făceau duș, sursă foto: captură YT

Vlad Mărculescu, balerin la Opera din Iași, este acuzat că ar fi intrat de mai multe ori în vestiarul destinat balerinelor, unde acestea se schimbau și făceau duș, și le-a surprins dezbrăcate. În unele situații, el ar fi refuzat să iasă după ce a fost rugat, fiind alungat în urma țipetelor femeilor.

Angajații Operei spun că balerinul intră în vestiarul fetelor de ani de zile

8 dintre balerine au semnat o plângere în care îl acuză pe Mărculescu de agresiune sexuală și au depus-o la managerul instituției, Andrei Fermeșanu, potrivit Ziarul de Iași.

„Intra în vestiar când era ușa închisă, fără să bată la ușă, i s-a spus de nu știu câte ori să nu mai intre și dacă nu a înțeles, au făcut și fetele o plângere. Ăsta este felul lui, îl știm de mic, de când lucrează aici, ne-am obișnuit cu el, dar acum a sărit calul: nu poți să intri într-un vestiar de fete când vrei tu.

Normal că i s-a atras atenția o dată, de două ori, dar dacă nu s-a înțeles de vorbă bună, unde să se plângă fetele dacă nu la conducere?”, a spus una dintre persoanele din zona de pregătire artistică de la Operă.

Managerul Operei din Iași a confirmat că a fost primită o plângere pe numele lui Vlad Mărculescu, dar a precizat că nu s-a demarat nicio acțiune pe plan intern pentru că, momentan, aceasta se află la Oficiul Juridic.

„Am primit plângerea respectivă și am trimis-o la Oficiul Juridic pentru un punct de vedere, pentru a vedea dacă este de competența noastră la nivel intern sau dacă trebuie să o trimitem la organele de cercetare penală”, a precizat Andrei Fermeșanu pentru Ziarul de Iași.

Vlad Mărculescu neagă declarațiile și acuză la rândul lui că el este cel hărțuit

Vlad Mărculescu a negat toate acuzațiile aduse de către balerine. El a declarat că folosește de opt ani de zile toaleta din vestiarul respectiv, unde merge pentru a se spăla la chiuveta aflată la intrare, și că nu a intrat niciodată când ușa a fost închisă la vestiar.

„Mă bucur că putem vorbi despre asta, pentru că sunt abuzuri asupra mea încă de pe vremea doamnei Rancea. Aceleași persoane mă agresează pe mine, dar vă spun că nu am agresat pe nimeni, nici sexual, nici altfel.

Sunt afirmațiile unor persoane care vor să folosească această situație, să o transforme într-un atac personal. Aceste două-trei persoane care au dat curs la declarații și plângeri asupra mea au împins și altele să semneze plângeri”, a declarat Vlad Mărculescu.

El a fost dat afară din instituție pe vremea managerului Beatrice Rancea și reangajat sub conducerea lui Daniel Șandru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:49 - SBU, acțiune în forță la Eparhia Cernăuților și Bucovinei. Arhimandritul Nikita ar fi fost găsit alături de un minor în lenjerie intimă (VIDEO)
23:28 - Incendiu sâmbătă într-un complex comercial din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
23:13 - Doi pietoni au fost loviți mortal de o mașină, în Argeș. Șoferul, un bărbat de 83 de ani, acroșase înainte și un biciclist, dar a părăsit locul accidentului
22:58 - Argentina a învins Mexicul și a obținut o primă victorie la Cupa Mondială din Qatar! „Pumele” s-au descătușat după golul lui Leo Messi
22:35 - Gheorghe Ialomițianu: Există presiuni și la nivel guvernamental, și la nivelul ministerelor pentru a se merge pe importuri. Se dau comisioane și la importul de cărbune (VIDEO)
22:12 - Elon Musk: Sunt în regulă cu faptul că Trump nu postează. Important este că Twitter a corectat greșeala gravă de a-i suspenda contul
21:47 - FIFA, procedură împotriva Serbiei după meciul cu Brazilia de la Cupa Mondială. Fotbaliștii sârbi au afișat un steag cu Kosovo făcând parte din țara lor
21:21 - Președinta Katalin Novak, cel mai înalt oficial al Ungariei care vizitează Ucraina după începutul războiului. Ea spune că Budapesta are „150.000 de motive” să sprijine Kievul
20:53 - Rusia, „profundă șocată” de moartea ministrului de externe din Belarus. Serghei Lavrov și Vladimir Makei ar fi urmat să aibă o întâlnire chiar luni
20:38 - Cel puțin o persoană a murit după alunecarea de teren de pe insula italiană Ischia. Oficialii italieni se contrazic pe bilanțul victimelor (FOTO, VIDEO)