Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, preşedinte al Senatului, a fost numit în funcţia de preşedinte al Eximbank în 2009, în timpul guvernării PDL-PSD. La ora actuală, potrivit Ziarului Financiar, este funcţionarul care are cel mai mare salariu din sistemul public, mai exact 1,1 milioane lei (în 2009), ceea ce ar însemna un venit lunar de 113.000 de lei net, circa 27.000 de euro.
Cu toate că în prezent PSD nu se află la guvernare, Ionuţ Costea nu a fost schimbat din funcţie întrucât ar avea să i se plătească un pachet de plecare, care s-ar apropia de 800.000 de euro.
Potrivit sursei precizate, preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea a avut în 2009 un salariu de 361.897 de lei, în timp ce prim-vicepreşedintele CEC Bank Gheorghe Carabasan a încasat în 2009 un salariu de 627.000 lei, mai mult decât preşedintele băncii.
Diferenţa dintre salariile lui Ionuţ Costea şi Radu Graţaian Gheţea este izbitoare, ţinând cont că CEC este pe locul patru în sistem după active, în timp ce Eximbank se situează la mijlocul clasamentului, respectiv locul 20.
În general salariile nete ale şefilor de bănci private sunt cuprinse între 10.000 de euro şi 30.000 de euro, fără bonusuri. Însă şeful Eximbank întrece cu mult aceste sume, ajungând chiar să rivalizeze cu veniturile încasate de un bancher privat de top, chiar dacă Eximbank nu are rezultate prea bune.
Ionuţ Costea a declarat că “a moştenit” salariul vechilor preşedinţi, care de asemenea erau numiţi politic. Dacă aveau norocul să fie schimbaţi în timpul mandatului primeau un pachet compensatoriu, în valoare de câteva sute de euro.